vineri, 25 august 2017

Noaptea internationala a liliecilor


Evenimentul face parte din proiectul Liliecii din Mediul Urban, desfăşurat de Asociaţia Wilderness Research and Conservation în Parcul Natural Văcărești. Proiect realizat cu sprijinul Fondului IKEA pentru Mediul Urban, finanţat de IKEA România şi gestionat de Fundaţia Comunitară Bucureşti. În cadrul acestei nopți internaționale, organizată încă din anul 1997 de peste 30 de ţări, cercetători din domeniul studiului şi conservării liliecilor prezintă celor dornici de cunoaştere, detalii despre viaţa acestor animale mai puţin cunoscute oamenilor. În cadrul acestui eveniment veţi putea participa la o serie de prezentări despre lilieci, la două workshop-uri (bioacustică și radiolocație VHF), la un atelier pentru copii dedicat liliecilor și la discuții împreună cu medicii veterinari Fundaţia Visul Luanei
Pentru a participa, puteti da join în cadrul acestui event. Nu există un număr concret de locuri. Vom încerca să ne organizăm cât mai bine în acea noapte pentru ca oricine interesat să aiba ocazia să participe la toate activităţile noastre.

Detalii aici
http://www.eurobats.org/node/1309

Festivalul Inghetatei Artizanale


Asociaţia Green Revolution împreună cu Puro&Bio Romania vă invită să participați la prima ediţie a Festivalului Înghetatei Artizanale. Evenimentul va avea loc în zilele de vineri 25, sâmbătă 26 şi duminică 27 august, la Roaba de Cultura din Parcul Herastrau, în zona Restaurantului Pescăruş din Bucureşti.

Scopul Festivalului este promovarea consumului de inghetata preparată din ingrediente naturale dar şi prezentarea celor mai cunoscuţi şi gustoşi gelatieri existenţi pe piaţa de profil.

Startul distracţiei se va da vineri, 25 august la ora 17:00 şi va dura pana la orele 22:00 iar sâmbătă şi duminică programul se va desfăşura între orele 10:00 şi 22:00.

Intrarea este liberă. La eveniment sunt aşteptaţi toti iubitorii de inghetata cu varste cuprinse intre 0 si 99 de ani.

Mii de copii, mai mari sau mai mici, frati, surori, mamici, tatici, matusi, unchi dar si bunici sunt invitaţi să guste, fără restricţii, din îngheţata artizanală expusă de comercianţi.

Cei mici vor avea trei zile de superdistractie presărate cu jocuri şi concursuri, teatru, muzică dar şi multe alte surprize aromate. Si cei mari se vor deconecta la evenimentul nostru pentru că în programul Festivalului se vor regăsi concerte în aer liber şi invitati speciali care vor vorbi despre beneficiile consumului de inghetata artizanală precum şi ateliere cu teme interactive parinti-copii.

In plus, ingredientele naturale, organice, bio folosite la prepararea celui mai iubit desert, vor transforma fiecare îngheţată într-o experienţă unică destinata chiar si persoanelor care sufera de diabet, obezitate, intoleranta la lactoza ori la gluten dar si celor care pur si simplu sunt la dieta.

Filme scurte pe malul Dambovitei

Pe final de vară, orașul își păstrează încă secretele nedescoperite, pentru serile senine și răcoroase cu filme, muzică și întâlniri norocoase. În astfel de seri prinde viața și cinema-ul de pe malul Dâmboviției, 4 seri de scurtmetraje selectate de ShortsUP în spațiul alternativ Debarcaderul Verde. 
Cinema-ul de la mal va fi activ sâmbătă și duminică, pe 26 și 27 august, începând de la ora 21.00, când apune soarele, pâna la miez de noapte, pe Bulevardul Unirii, nr.22, chiar lângă Biblioteca Națională. Pe ecran va fi prezentă o selecție de filme scurte care explorează legătura omului cu natura în diversă comunități, o temă inspirată chiar de intițiativa Debarcaderul Verde, care-și propune să transforme Dâmbovița într-o oază de relaxare.