Se apropie momentul plecării în vacanță și nu ai cu cine să-ți lași animalul de companie sau nu vrei să te
desparți de el. Ce poți face? Una din variante ar fi să-l iei cu tine, dar ce te faci atunci când trebuie să călătorești într-un alt stat membru al UE. Pentru situațiile de genul acesta există reguli clare atât la nivel european, cât și în fiecare stat în parte. Centrul European al Consumatorilor - ECC Romania îți arată care sunt regulile generale pe care trebuie să le respecți.
Care sunt condițiile pentru a călători cu un animal de companie în UE?
- În primul rând, animalul tău de companie trebuie să fie mai mare de 3 luni. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că animalul de companie trebuie vaccinat împotriva rabiei, iar acest lucru este posibil după vârsta de 3 luni.
- Dacă animalul tău de companie este câine, pisică sau dihor, trebuie să deții un pașaport UE pentru animalele de companie eliberat de un veterinar autorizat în acest sens de autoritatea competentă. Acest pașaport certifică faptul că animalul tău de companie a fost vaccinat împotriva rabiei cu mai mult de 21 de zile și cu mai puțin de 1 an înainte de data plecării . În unele state membre sunt necesare și alte tratamente aplicate animalului de companie, pentru a fi permisă intrarea, precum deparazitarea.
- Tot pentru câini, pisici și dihori este nevoie ca animalul să poată fi identificat cu un microcip. Pentru animalele care au fost tatuate pentru identificare până în anul 2011, acestea pot intra într-un alt stat membru (cu excepția Marii Britanii, Irlandei și Maltei) fără a fi nevoie de microcip , dacă acel tatuaj este clar și lizibil.
- Pentru alte animale de companie este posibil să ți se ceară un certificat de sănătate emis de un veterinar.
Trebuie să iei în considerare faptul că fiecare stat membru poate impune reguli suplimentare privind
intrarea cu un animal de companie pe teritoriul său (reguli care țin de sănătatea animalelor) sau chiar pot interzice intrarea unor anumite rase de animale. Poți verifica care sunt condițiile intrând pe site-urile autorităților competente din UE utilizând acest link: http://ec.europa.eu/food/animals/pet-movement/ms-websites_en.
De asemenea, în cazul în care călătorești cu mai mult de 5 animale de companie, aceasta este considerată a fi o călătorie comercială și sunt impuse alte reguli. De aceea este bine să iei legătura cu autoritatea competentă pentru mai multe informații. La noi aceasta este Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor.
Transportul cu mașina proprie
Asigură-te că animalul de companie este securizat și că nu reprezintă un risc pentru sine sau pentru tine.
Câinii ar trebui transport
ați securizați cu o centură sau într-o cutie adecvată pentru transport. Tot într-o cutie specială ar trebui transportate și animalele mici.
Evită să călătorești pe caniculă și nu-ți lăsa animalul de companie singur în mașină. Dacă plănuiești o călătorie mai lungă, ar fi bine să-ți obișnuiești animalul de companie dinainte cu mașina și cutia de transport.
Transportul cu trenul
Fiecare companie feroviară își poate stabili propriile reguli privind transportul animalelor de companie. De
obicei, animalele mici trebuie ținute în cutii pentru transport, iar câinii trebuie ținuți în lesă și să poarte botniță. În unele cazuri chiar și animalul tău de companie va trebui să aibă bilet de tren. Pentru mai multe informații, contactează compania feroviară înainte de călătorie.
Transportul cu avionul
Călătoria cu avionul poate fi mai rapidă, dar este un pic mai complicat. Fiecare companie aeriană își poate stabili propriile reguli.
Unele companii îți vor solicita să declari că vrei să călătorești cu animalul de companie în timpul procesului de rezervare. Alte companii acceptă să fie informate asupra acestui fapt și mai târziu, dar impun anumite termene limită. În sfârșit, există și companii care refuză transportul animalelor de companie sau care acceptă doar anumite animale.
Cele mai multe companii aeriene fac excepții pentru câinii de asistență și ghidare și le permit călătoria în cabina pasagerilor, chiar dacă nu întrunesc mărimea și greutatea necesare. Trebuie însă să ții minte că spațiul pentru acești câini este limitat și să anunți compania din timp.
În general, călătoria cu un animal de companie în avion necesită o cutie de transport care să îndeplinească următoarele condiții (IATA):
- Animalul să aibă suficient spațiu pentru a sta în picioare, pentru a se întoarce și pentru a sta culcat.
- Este ventilată în mod adecvat, dar închisă, astfel încât animalul să nu poată ieși.
- Podeaua cutiei trebuie să fie solidă și să nu permită scurgerea lichidelor.
- Are containere pentru mâncare și apă care pot fi accesate din exterior pentru a fi umplute.
Companiile aeriene stabilesc dacă animalul tău de companie poate călători în cabina pasagerilor sau în cală în funcție de mărimea și greutatea animalului și a cutiei de transport.
Taxele de transport pot varia în funcție de distanță, greutate etc.
”Informează-te din timp înainte să pleci în vacanță cu animalul de companie. Verifică toate condițiile aplicabile intrării tipului tău de animal de companie în statul în care vrei să pleci, citește termenii și condițiile companiei de transport pentru a fi sigur că nu îți este refuzată îmbarcarea. Ca un ultim sfat, nu uita că pentru animalul tău de companie orice călătorie de acest gen reprezintă în multe cazuri un stres destul de mare, așa că fii sigur că ai epuizat toate variantele înainte de a lua în calcul opțiunea de a-ți lua animalul de companie cu tine în vacanță,” a declarat Irina Chirițoiu, Director ECC Romania.
Îți dorim o vacanță frumoasă!
Pentru mai multe informații, consultă site-ul ECC Romania www.eccromania.ro . Misiunea Centrelor Europene ale Consumatorilor este de a informa și de ajuta consumatorii să își rezolve disputele transfrontaliere pe cale amiabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Leave a comment