Cea de-a cincea
editie a Festivalului International de Film pentru Copii, KINOdiseea,
va avea loc anul acesta in perioada 15-20 noiembrie, in Bucuresti,
la Cinema Studio si Cinema Eforie.
KINOdiseea aduce cele mai noi productii internationale
pentru publicul tanar, in premiera in Romania, sub sloganul “Imaginatia face
ocolul lumii” (Albert Einstein).Titlurile din sectiunea Competitie au avut
premiera mondiala la importante festivaluri de film din lume, precum Toronto
sau Berlin.
In competitia
oficiala a festivalului sunt confirmate opt filme, de care se pot bucura atat
cei mici, cu varste intre 6 si 14 ani, cat si cinefilii si publicul amator de
a-si retrai copilaria in sala de cinema. Filme despre prietenie, curaj, despre
jocurile copilariei si farmecul lor, despre visele ce pot deveni realitate,
educative, inspirationale dar si filme cu puternice teme sociale actuale. Festivalul International
de Film pentru Copii, Kinodiseea, este organizat de Asociatia Culturala
Metropolis, cu sprijinul Apa Nova, Centrul National al Cinematografiei, Uniunea
Cineastilor din Romania.
- Premiat cu Ursul de cristal si mentiune speciala la Berlin International Film Festival 2013, Pamant si stele / Satelite Boy spune povestea lui Pete, un baiat de 10 ani, care locuieste cu bunicul sau, in mijlocul desertului, intr-un vechi cinema in aer liber. Cand drive-in-ul este amenintat cu demolarea, Pete pleaca la oras impreuna cu cel mai bun prieten al sau, Kalmain, pentru a-si salva caminul.
- Unul dintre cele mai apreciate filme de anul trecut (laureat al Premiului Publicului la European Film Awards si la Montreal ICFF), Nono / Nono, the zig zag kid ii aduce in fata publicului pe Isabella Rossellini si Burghart Klaussner (Goodbye Lenin, Das weisse band) intr-o poveste cu detectivi, deghizari si mistere.
- Desemnat cel mai bun film European pentru copii in anul 2013, Eskil si Trinidad / Eskil & Trinidad este un film despre aventurile copilariei si descoperirile pe care le facem in fiecare zi despre viata noastra. In rolul lui Trinidad o descoperim pe Ann Petren, laureata a Ursului de argint la Berlinale in 2003.
- Prietenul meu, portocalul / My sweet orange tree este o poveste induiosatoare despre dragostea si prietenia dintre Zeze si un portocal, care este partasul tuturor viselor copilului de 8 ani. Filmul este bazat pe cartea omonima a a lui José Mauro de Vasconcelos.
- Apreciat la Bruges si European Youth Film Festival, Victor si misterul crocodililor / Victor and the secret of the crocodile mansion este mystery thriller pentru toata familia, o poveste cu misiuni si labirinturi, mistere si dezlegarea lor.
- Fierarul din Woodham / The blacksmith from Woodham este o poveste usor infricosatoare, vesela si un basm original. Un film artistic combinat cu animatie cu papusi, completat cu desene si efecte 3D.
- O poveste din Rusia anilor ’70 este cea a lui Dima si Misa, protagonistii filmului Pe cuvant de pionier! / I give you my word!, o aventura cu si despre prietenie.
- Premiat in 2012 cu Best Children Cast, Cand ma fac mare / Stepping on the flying grass este un film despre vise si despre ocazia de a le transforma in realitate.
Filmele,
subtitrate sau dublate in limba romana, se adreseaza copiilor intre 6 si 14
ani, educatorilor, bunicilor si parintilor.
Mai multe detalii
despre filme, trailer-ele acestora, precum si programul complet al festivalului
pe: www.kinodiseea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Leave a comment